Optimismul pe plus

De fiecare data cand ma gandesc incotro ne ducm ma trezesc din feeria asta nesimtitoare in care m-am cufundat. Cum sa facem sa ne intoarcem la acel drum care nu ne duce spre autodistrugere, multi spun ca ne ducem de rapa(noi oamenii), insa nu vad cum. De 2000 de ani ne asteptam sa ne dezechilibreze o pala de vant.
Multi spun ca ajungem la sfarsitul lumii. Daca e asa(nu prea cred), nu vreau asta, vreau sa am o viata pe care sa o traiesc fericit si in frumos, nu in suferinta si zeci de cicatricii care se lipesc de mine ca stropi de ploaie.
Sper ca lumea sa gaseasca odata pentru totdeauna acea privire spre parte plina a paharului. Criza asta financiara, despre care se tot vorbeste, poate ne va scoate din imbuibarea in care am ajuns.
Nu imbuibarea aceasta ne va duce mai aproape de sfarsit, ne va duce atitudinea (generata de excese) si modul de a privi de sus, din zgarie-nori.
Eu cred ca daca fiecare am incerca sa fim mai deschisi catre continuitate si catre frumos, bine, dragoste; am reusi sa ne prelungim existenta.

Omenirea a ajuns sa se poarte ca un mare sinucigas, numai ganduri despre necunoscutul infricosator si despre raul din ea, sau despre "sfarsitul iminent".

Ne trebuie optimism altfel ne vom sinucide.

N-am avut maturitatea

Am ezitat multa vreme sa fac publica aceasta poezie. Nu stiu de ce, poate pentru ca nu aveam nici o vina pentru ca nu ma pot controla. Nu stiu motivu'.
Acum cand de fapt "everything's over", m-am gandit sa o postez.


N-am avut maturitatea

Iarta-ma,
Iarta-ma ca nu stiu ce fac
Nu pot fi acelasi om mereu
Mereu ma schimb
Te rog... nu ma lasa
Esti tu,
Tu cea ce nu ma lasa.
Parca ma intelegeai,
Sau doar priveai
cat de neinteles sunt,
cat de neajutorat,
cat de schimbat !

Iarta-ma,
Iarta-ma tu pentru tot,
Pentru toate inimile ce le-am frant
Pentru fiecare gresit cuvant
Pentru fiecare gheata pe care o cobor
Pentru fiecare lucru imatur cu care dobor.

Eu sunt cerul, eu ma schimb
Tu nu te schimbi, prea des,
Doar daca sunt eu prea rece,
sau prea cald,
Tu esti pamantul, tu ma schimbi.

Iarta-ma...
Si spune-mi unde ai ascuns vantul...


Ma face sa ma uit cu mila la mine. Eram atat de slab si atat de usor. Ma bucur ca am trecut prin asta ma schimbat drastic in bine.

Tatal Nostru

Tatal nostru care esti in ceruri,
Sfinteasca-se numele Tau,
Vie imparatia ta, faca-se voia Ta,
Precum si in cer asa si pe pamant.
Painea noastra ce de toate zilele,
Dane-o noua astazi
Si iarta-ne noua
Greselile noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostrii
Si nu ne duce pe noi in ispita
Si ne izbaveste de cel rau

Amin.

Ce vremuri !

Sa incerc o schimbare

Uneori, destul de des, simt ca incep sa fiu insuportabil pentru cei din jur. Imi pare rau ca nu ma pot controla, sincer.
DESIGUR NU O SA AFISEZ VRODATA CA MI-AR PAREA RAU.
Ma agaseaza monotonia si incercarea celorlalti de a-mi fi superiori, ma agaseaza ca multi sunt foarte prostii bahh! Si asta ar fi chiar unul dintre principalele motive pentru care sunt crud, rau, insensibi, groaznic... Mai e si totala nesuportare a apropierii mele de oameni, sau mai bine zis temrea de apropiere fata de acestia.
O temere care cred ca imi vine de la numarul prea mic de oameni care m-au inteles vreodata sau care au ajunsa sa ma aprecieze in momentul in care m-au cunoscut.

O fi destul de patetic ce fac acum, toata introspectia asta, sau scuzele oficale. Ma fac sa rad de mine. O multime ... o multime de fatete pe care nu le pot controla se rasfoiesc haotic in perioade foarte scurte de timp. Par cu adevarat dezechilibrat. Oare a cui o fi vina? A mea?! De ce?!
Pana la urma vreau sa spun ca nu imi pasa de cum se simt multi dintre cei pe care ii cunosc, cat timp eu sunt intr-o anumita aura magnifica a mea, pai cine dracu ia pus sa-mi stea mie in cale sau sa ma traga pe mine de maneca dupa ce imi pun piedica, o adunare de ipocriti labagii.

Mi-o pasa, oarecum, adica... vreau sa fiu placut, (oare? da sigur toata lumea vrea sa fie cat mai placuta pentru ceilalti) da mi se sfasie sufletul si simt un inceput de nod in gat cand ma gandesc cum o sa cad in tarana. Oare chiar nu stiu deloc sa ma port cu cei din jur?
NU VREAU SA POZEZ IN VICTIMA-- E STUPID ! CINE ARE NEVOIE DE LAMENTARI DIN PARTEA UNUI OM CU PREA PUTINA EXPRESIVITATE.
Nimeni

Nu sunt o victima, ma bate dumnezeu daca vorbesc asa, imi fac asa o parere proasta despre cei din jur incat pare ca mi-au facut ei ceva si pana la urma, ce mi-au facut ei vreodata? Ca macar sa meirte un astfel de tratament.

Nu, nu, nu eu ii iubesc pe toti, tin la toti, ca pana la urma ce m-as face singur?

O SA INCERC SA FIU MAI BUN, DAR NU AM UN TEMPERAMENT CARE SA-MI PERMITA SA FAC ASTA INTR-UN RITM CONTINUU. O SA MA STRADUIESC !

"un duel" Cehov TNB

Am fost sambata seara la TNB, s-a jucat "Un duel"-Cehov. Acum am inteles o minuscula parte din ce mi s-a tot spus despre Cehov, e chiar grandios. Nu stiu ce sa spun, a fost o piesa bine realizata.

Actori au jucat bestial, piesa in sine a avut un mesaj destul de puternic, dar a fost indulcit cu mici condimentari ( Ordonanta ! foarte bine jucat! si multe alte glumite inofensive de-alungul piesei ). A fost mai mult decat potrivita sala atelier. A fost mai usor de ajuns la public, si acel dialog fantasitc pe care il creeaza teatrul a fost mai viu.
Farmecul costumelor a reusit sa inlocuiasca decorul, chiar daca amandoua elementele au fost destul de simple, au reusit totusi sa ma introduca mai mult in peisaj. Aparent nu mi s-au parut extraordinare.

Per toatal a fost de recomandat. Chiar merita vazut.

Fluiera vantu, sau mi se pare mie?

Ma gandesc daca are cumva vreo importanta bogu meu, e marunt. Uneori stau si ma gandesc, ca blogu asta, maruntelu de el, n-are comenturi, nare vizitatori. E adevarat nu m-am prea ocupat de el. Poate ca ar trebui sa imi dau mai multa straduinta.

O sa incerc o cale de promovare a lui

In jumatate intreg

La noapte, in camp deschis, aproape de luna si aproape de pamantul care pulseaza, ma va lasa sa ascult. O sa ascult totul. Toata linistea, toata muzica.
Voi vorbi cu vantul. El va fi cald si iubitor isi va mangaia iubita - campul. Ma va auzi, poate imi va indeplini dorintele.
O sa ma lase sa stau pe spatele iubitei sale, eu si iubita mea. Ne va acoperi cu adieri infioratoare si ne va lasa sa ne sarutam impreunati, cu pielea sarutand pamantul cald.
Va intra in coama iubitei sale, va scutura ramurile din pletele ei verzi ca sa ne arate ca putem sta sa atingem infinitul, toamna nu va veni. Vom fi mai treji ca niciodata si ne vom cufunda adanc in visare.
Limbile noastre se vor juca, vor explora si vor patrunde prin zambete din gura-n gura.
Dinti tai parca sunt facuti din portelan, fini, albi, m-ai muscat de o ureche; saliva parca ma-mbie si cand soptesc; buzele se ocrotesc, se completeaza, devin poarta spre infinitatea mea efemera.
Simt cum ametesc din sarut, te vad cum stralucesti, zana mea cu pielea ca pamantul, mai frumoasa decat luna. Ochii mei se pierd in ai tai, ma apropii, cad in nimic mangaiat de valuri elegante ca fumul.
E o seara lunga, imi place, sunt mai treaz ca oricand, sunt mai curat decat in inexistenta. Ramanem aici, vom adormi iarna o sa vina, sa ma trezesc in aceeasi noapte.

Becker

Am fost in Becker, a cantat VAMA. A fost magnific, bravo Tudor.
Stie sa faca show omu, am ramas cu un puternic sentiment de apreciere fata de el. Un artist cu adevarat bun.

S-au cantat si piese vechi, toata lumea a stiut versurile. Inceputul a fost mai greu, dar pana la sfarsit a cantat rasunator Becker-ul. A meritat sa merg la VAMA.

O poveste de iubire

Am terminat sufeintele tanarului Werther. Mi-a lasat umbrele unei priviri de ansamblu,asupra enthuziasmului meu. Am fost de mute ori incredibil de dedicat iubirii si persoanei iubite.
Saracul... a devenit o legenda, insa nu a fost fericit niciodata cu adevarat. Daca ar fi vazut zambind, daca ar fi privit in ochi atunci cand zambea, sunt sigur ca de fiecare data s-ar vedea o durere din cauza sensibilitatii si profunzimii lui.

Am citit destul de detasat, deoarece ma speriase putin intrarea in entuziasmul acela care prevedeam ca se va lovi din cauza ridcarilou prea sus si prea rapide. Sufletul e cat se poate de dificil, nu seamana cu nimic din ce exista pe lume.

Ma intreb daca exista suflet pur, pur prin imperfectiuni care il fac grandios.
Mi se pare ca sufletul tanarului Werther este ca o usa de lemn cu scanduri mici si vopsite boemian in alb. O usa care este colorata picatata pe acel alb cu niste culori arse pe ea cu mucuri de tigare. ---La sfarsit, dupa toata prelucrarea, atunci cand s-a putut indeparta de munca lui, a vazut ce a facut.