Optimismul pe plus

De fiecare data cand ma gandesc incotro ne ducm ma trezesc din feeria asta nesimtitoare in care m-am cufundat. Cum sa facem sa ne intoarcem la acel drum care nu ne duce spre autodistrugere, multi spun ca ne ducem de rapa(noi oamenii), insa nu vad cum. De 2000 de ani ne asteptam sa ne dezechilibreze o pala de vant.
Multi spun ca ajungem la sfarsitul lumii. Daca e asa(nu prea cred), nu vreau asta, vreau sa am o viata pe care sa o traiesc fericit si in frumos, nu in suferinta si zeci de cicatricii care se lipesc de mine ca stropi de ploaie.
Sper ca lumea sa gaseasca odata pentru totdeauna acea privire spre parte plina a paharului. Criza asta financiara, despre care se tot vorbeste, poate ne va scoate din imbuibarea in care am ajuns.
Nu imbuibarea aceasta ne va duce mai aproape de sfarsit, ne va duce atitudinea (generata de excese) si modul de a privi de sus, din zgarie-nori.
Eu cred ca daca fiecare am incerca sa fim mai deschisi catre continuitate si catre frumos, bine, dragoste; am reusi sa ne prelungim existenta.

Omenirea a ajuns sa se poarte ca un mare sinucigas, numai ganduri despre necunoscutul infricosator si despre raul din ea, sau despre "sfarsitul iminent".

Ne trebuie optimism altfel ne vom sinucide.

N-am avut maturitatea

Am ezitat multa vreme sa fac publica aceasta poezie. Nu stiu de ce, poate pentru ca nu aveam nici o vina pentru ca nu ma pot controla. Nu stiu motivu'.
Acum cand de fapt "everything's over", m-am gandit sa o postez.


N-am avut maturitatea

Iarta-ma,
Iarta-ma ca nu stiu ce fac
Nu pot fi acelasi om mereu
Mereu ma schimb
Te rog... nu ma lasa
Esti tu,
Tu cea ce nu ma lasa.
Parca ma intelegeai,
Sau doar priveai
cat de neinteles sunt,
cat de neajutorat,
cat de schimbat !

Iarta-ma,
Iarta-ma tu pentru tot,
Pentru toate inimile ce le-am frant
Pentru fiecare gresit cuvant
Pentru fiecare gheata pe care o cobor
Pentru fiecare lucru imatur cu care dobor.

Eu sunt cerul, eu ma schimb
Tu nu te schimbi, prea des,
Doar daca sunt eu prea rece,
sau prea cald,
Tu esti pamantul, tu ma schimbi.

Iarta-ma...
Si spune-mi unde ai ascuns vantul...


Ma face sa ma uit cu mila la mine. Eram atat de slab si atat de usor. Ma bucur ca am trecut prin asta ma schimbat drastic in bine.

Tatal Nostru

Tatal nostru care esti in ceruri,
Sfinteasca-se numele Tau,
Vie imparatia ta, faca-se voia Ta,
Precum si in cer asa si pe pamant.
Painea noastra ce de toate zilele,
Dane-o noua astazi
Si iarta-ne noua
Greselile noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostrii
Si nu ne duce pe noi in ispita
Si ne izbaveste de cel rau

Amin.

Ce vremuri !

Sa incerc o schimbare

Uneori, destul de des, simt ca incep sa fiu insuportabil pentru cei din jur. Imi pare rau ca nu ma pot controla, sincer.
DESIGUR NU O SA AFISEZ VRODATA CA MI-AR PAREA RAU.
Ma agaseaza monotonia si incercarea celorlalti de a-mi fi superiori, ma agaseaza ca multi sunt foarte prostii bahh! Si asta ar fi chiar unul dintre principalele motive pentru care sunt crud, rau, insensibi, groaznic... Mai e si totala nesuportare a apropierii mele de oameni, sau mai bine zis temrea de apropiere fata de acestia.
O temere care cred ca imi vine de la numarul prea mic de oameni care m-au inteles vreodata sau care au ajunsa sa ma aprecieze in momentul in care m-au cunoscut.

O fi destul de patetic ce fac acum, toata introspectia asta, sau scuzele oficale. Ma fac sa rad de mine. O multime ... o multime de fatete pe care nu le pot controla se rasfoiesc haotic in perioade foarte scurte de timp. Par cu adevarat dezechilibrat. Oare a cui o fi vina? A mea?! De ce?!
Pana la urma vreau sa spun ca nu imi pasa de cum se simt multi dintre cei pe care ii cunosc, cat timp eu sunt intr-o anumita aura magnifica a mea, pai cine dracu ia pus sa-mi stea mie in cale sau sa ma traga pe mine de maneca dupa ce imi pun piedica, o adunare de ipocriti labagii.

Mi-o pasa, oarecum, adica... vreau sa fiu placut, (oare? da sigur toata lumea vrea sa fie cat mai placuta pentru ceilalti) da mi se sfasie sufletul si simt un inceput de nod in gat cand ma gandesc cum o sa cad in tarana. Oare chiar nu stiu deloc sa ma port cu cei din jur?
NU VREAU SA POZEZ IN VICTIMA-- E STUPID ! CINE ARE NEVOIE DE LAMENTARI DIN PARTEA UNUI OM CU PREA PUTINA EXPRESIVITATE.
Nimeni

Nu sunt o victima, ma bate dumnezeu daca vorbesc asa, imi fac asa o parere proasta despre cei din jur incat pare ca mi-au facut ei ceva si pana la urma, ce mi-au facut ei vreodata? Ca macar sa meirte un astfel de tratament.

Nu, nu, nu eu ii iubesc pe toti, tin la toti, ca pana la urma ce m-as face singur?

O SA INCERC SA FIU MAI BUN, DAR NU AM UN TEMPERAMENT CARE SA-MI PERMITA SA FAC ASTA INTR-UN RITM CONTINUU. O SA MA STRADUIESC !

"un duel" Cehov TNB

Am fost sambata seara la TNB, s-a jucat "Un duel"-Cehov. Acum am inteles o minuscula parte din ce mi s-a tot spus despre Cehov, e chiar grandios. Nu stiu ce sa spun, a fost o piesa bine realizata.

Actori au jucat bestial, piesa in sine a avut un mesaj destul de puternic, dar a fost indulcit cu mici condimentari ( Ordonanta ! foarte bine jucat! si multe alte glumite inofensive de-alungul piesei ). A fost mai mult decat potrivita sala atelier. A fost mai usor de ajuns la public, si acel dialog fantasitc pe care il creeaza teatrul a fost mai viu.
Farmecul costumelor a reusit sa inlocuiasca decorul, chiar daca amandoua elementele au fost destul de simple, au reusit totusi sa ma introduca mai mult in peisaj. Aparent nu mi s-au parut extraordinare.

Per toatal a fost de recomandat. Chiar merita vazut.

Fluiera vantu, sau mi se pare mie?

Ma gandesc daca are cumva vreo importanta bogu meu, e marunt. Uneori stau si ma gandesc, ca blogu asta, maruntelu de el, n-are comenturi, nare vizitatori. E adevarat nu m-am prea ocupat de el. Poate ca ar trebui sa imi dau mai multa straduinta.

O sa incerc o cale de promovare a lui

In jumatate intreg

La noapte, in camp deschis, aproape de luna si aproape de pamantul care pulseaza, ma va lasa sa ascult. O sa ascult totul. Toata linistea, toata muzica.
Voi vorbi cu vantul. El va fi cald si iubitor isi va mangaia iubita - campul. Ma va auzi, poate imi va indeplini dorintele.
O sa ma lase sa stau pe spatele iubitei sale, eu si iubita mea. Ne va acoperi cu adieri infioratoare si ne va lasa sa ne sarutam impreunati, cu pielea sarutand pamantul cald.
Va intra in coama iubitei sale, va scutura ramurile din pletele ei verzi ca sa ne arate ca putem sta sa atingem infinitul, toamna nu va veni. Vom fi mai treji ca niciodata si ne vom cufunda adanc in visare.
Limbile noastre se vor juca, vor explora si vor patrunde prin zambete din gura-n gura.
Dinti tai parca sunt facuti din portelan, fini, albi, m-ai muscat de o ureche; saliva parca ma-mbie si cand soptesc; buzele se ocrotesc, se completeaza, devin poarta spre infinitatea mea efemera.
Simt cum ametesc din sarut, te vad cum stralucesti, zana mea cu pielea ca pamantul, mai frumoasa decat luna. Ochii mei se pierd in ai tai, ma apropii, cad in nimic mangaiat de valuri elegante ca fumul.
E o seara lunga, imi place, sunt mai treaz ca oricand, sunt mai curat decat in inexistenta. Ramanem aici, vom adormi iarna o sa vina, sa ma trezesc in aceeasi noapte.

Becker

Am fost in Becker, a cantat VAMA. A fost magnific, bravo Tudor.
Stie sa faca show omu, am ramas cu un puternic sentiment de apreciere fata de el. Un artist cu adevarat bun.

S-au cantat si piese vechi, toata lumea a stiut versurile. Inceputul a fost mai greu, dar pana la sfarsit a cantat rasunator Becker-ul. A meritat sa merg la VAMA.

O poveste de iubire

Am terminat sufeintele tanarului Werther. Mi-a lasat umbrele unei priviri de ansamblu,asupra enthuziasmului meu. Am fost de mute ori incredibil de dedicat iubirii si persoanei iubite.
Saracul... a devenit o legenda, insa nu a fost fericit niciodata cu adevarat. Daca ar fi vazut zambind, daca ar fi privit in ochi atunci cand zambea, sunt sigur ca de fiecare data s-ar vedea o durere din cauza sensibilitatii si profunzimii lui.

Am citit destul de detasat, deoarece ma speriase putin intrarea in entuziasmul acela care prevedeam ca se va lovi din cauza ridcarilou prea sus si prea rapide. Sufletul e cat se poate de dificil, nu seamana cu nimic din ce exista pe lume.

Ma intreb daca exista suflet pur, pur prin imperfectiuni care il fac grandios.
Mi se pare ca sufletul tanarului Werther este ca o usa de lemn cu scanduri mici si vopsite boemian in alb. O usa care este colorata picatata pe acel alb cu niste culori arse pe ea cu mucuri de tigare. ---La sfarsit, dupa toata prelucrarea, atunci cand s-a putut indeparta de munca lui, a vazut ce a facut.

Chiul ?

Joi, cand m-am trezit de dimineata primele cuvinte au fost "today, i give you, VAMA". Am fost electrizat intreaga zi in asteptarea concertului din Becker.
Cand am ajuns acolo am asteptat ce am asteptat si se urca trupa pe scena fara Tudor. Raul isi cere scuze pentru ca nu pot canta, deoarece Tudor se simte foarte rau.
Pe moment am fost dezamagit total, dar m-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca nu am de ce sa judec. Si eu am facut lucruri la fel numai ca la o scara mai redusa. Pana la urma poate ca omu era chiar bolnav si a vrut sa cante, astfel incat a asteptat pana in ultimul moment sa se insanatoseasca.
Au mai fost si alte dati in care a cantat in ciuda starii sale care nu era deloc OK.

Am auzit multe comentarii acide si multe lamuriri puternic ironice cum ca "da... a racit Tudor". Am fost dezamagit mai mult de fanii care au stat sa isi faca scenarii cum ca s-a rupt si nu poate sa cante.

Cred ca e nevoie de mai multa intelegere.

Revenire la obiceiuri vechi

Cat de putin a trecut. Avem oare constiinta curata?

Amfiteatru

Asculta,
Asculta golul din noi
Noi, care am ajuns sa traim doar in jumatate.
Viata e in trepte, e indreptata spre un punct
Punctul in care toti ajungem
Atrasi de centru
Acolo ne pierdem
In cortina neagra.

Cufunda-te in visare,
In iubire, intelegere .
Asculta cum de partea cealalta
Se aud voci
Vocile celor ce ne ajuta
Sau ne naruie
Vocea Aceluia ce ne-a facut
Toate pornesc din interior,
Din centru .
De acolo ce unde poti vedea,
ambele parti-
jumatatile noastre.

Greutate comuna

Cate cruci isi face un om pe zi. Macar un om isi aduce aminte ce inseamna crucea? Si ce a fost crucea cu adevarat?
Crucea nu e un logo, nu e o bata, nu e spectru. E simbol.
Simbolul iubirii, simbolul sacrificiului. A fost odata ca niciodata un loc in care s-au petrecut lucruri minunate. Lucrurile acestea au rol de pilde.

Cand e ultima oara cand s-a gandit cineva la ce inseamna toata aceasta poveste, aceste fapte care s-au intamplat cu un anumit scop. Poate ca multi dintre noi nici nu au avut o licarire spre asa ceva.
Multe caramizi s-au pus intre sufletele noastre. Ne-am izolat cumplit incat ne este frica si rusine sa vorbim cu un alt om, cu cineva care iti seamana intr-o gramada de privinte.

Suntem singurele fiinte care putem primi iertare, indiferent de faptele noastre. Suntem cruzi si de multe ori scarbosi in majoritatea timpurilor, doar in vremuri grele dam dovezi de adevarata noblete de care suntem in stare. Ne ajutam intre noi si ne aducem aminte ca doar noi intre noi ne putem ajuta, iubi, ierta, linistii si vorbi.

Se insufla atat iubire in noi, incat suntem saturati atunci cand ne este bine. Eu asa imi explic vremurile intunecate, sunt vremuri in care ni se aduce aminte de adevarata noastra natura.

Filozoful Diogene

"Desi era complet lipsit de umor, e posibil ca Diogene sa fi incercat sa faca misto de contemporanii sai, de filosofie si de el insusi. Intr-o Grecie in care Platon credea ca omul e un animal biped fara pene si in care Heraclit crezuse ca te poti vindeca ungandu-te cu cacat, Diogene nu mai pare de loc ciudat."
...
"Diogene era insa obisnuit cu bataia. Cred ca, luati la un loc, toti filosfii lumii de la Thales incoace nu au mancat atita bataie cat a luat Diogene in 90 de ani de viata"
...
"Numai prostul de Platon se lua in clont cu el, iesind mereu cu buza umflata, deoarece Diogene era mai mester la mistocareala. Odata i-a adus acasa un cocos jumulit, zicand "Iata omul lui Platon", fapt care l-a facut pe acesta sa schimbe definitia omului in "animal biped fara pene si cu unghii late".
...
"De locuit locuia intr-un butoi, dar nu refuza niciodata o invitatie la un ospat monstru. Odata l-a chemat chiar Platon la el acasa si Diogene, cum i-a pasit pragul, l-a luat in ras, facand caternica de covoarele acestuia"
...
"A mai ramas celebru si prin faptul ca la un moment dat, in timp ce facea plaja, a venit la el Alexandru, care il admira foarte tare (aici se vede ca nu s-a prins de el nimic din ce se canonise sa-l invete bietul Aristotel), si l-a rugat sa-i ceara orice favoare vrea el. Diogene i-a raspuns filosofic:"Da-te mai incolo ca-mi faci umbra!" Alexandru obisnuia sa spun ca, daca n-ar fi fost Alexadru, ar fi dorit sa fie Diogene. Nazuinta fireasca altminteri, fiindca, decat sa te duci ca prostul sa te bati cu Asia Mica, era mult mai comod sa zaci toata ziua la soare, traind din mila publica."
...
"Dintre ispravile lui remarcam una. Obisnuia sa se masturbeze in piata publica si sa strige ca, daca tot asa de usor ar putea sa-si potoleasca foamea, doar prin frecarea stomacului, ar fi cel mai fericit dintre oameni."


Cateva framente extrase din "Plai cu Boi".

Today

M-am trezit, nu-mi aduc aminte bine cum, m-am spalat, am terminat de mancat pizza de aseara. Am plecat cu la 10 jumate spre diriga, autobuzul si metroul parca ma asteptau si surprinzator nu erau de loc aglomerate.
Insa mai buna a fost vremea, mi-a adus aminte de Anglia, era neasteptat de cald, transpiram si totusi eram atat de fericit cand am vazut soarele pe asfalt.
Asfaltul ala posomorat, ud si rece de care se plange toata lumea, a capatat un alt inteles sub lumina soarelui. Era cu totul schimbat parca atunci cand l-am privit era rupt dintr-o amintire de vara, de pe cand eram un mucos de 5-6 ani. Imi venea sa ma pun in genuchi si sa-l sarut, sa-mi lipesc picioarele de la genunchi in jos de asfalt sa fie prafuite; imi venea sa ma ridic, sa plutesc de fericire cu aripi de entuziasm care sa se intinda albe spre cer.
Cand am ajuns pe holul blocului, am vazut o batrana(tare batrana mai pare si Balta Alba) care se chinuia sa urce un carucior vechi de piata pe scari, am intrebat-o daca vrea sa o ajut. A fost cu totul surprinsa de parca pana acum nu ar fi fost materiala si ar fi vazut-o cineva cu puteri supranaturale(eu am fost si mai surprins de reactia ei). Cum am terminat de urcat pana la etajul 3, mi-a multumit si mai surprinzator de cald.
Am fost socat si mai tarziu in metro m-am gandit, ca de fapt n-am facut mare lucru pentru ea. Cat de uitati pot fi si batranii astia, incat pentru lucruri atat de simple, de banale sunt chiar maguliti.

Inca mi se pare ciudat.

Dupa ce am terminat la diriga, am pornit spre UNATC. In metro am observat o groaza de oameni speriati doar daca te uitai la ei se ascundeau imediat dupa coloanele acoperite cu mozaic-ul bleu, nu cred ca sunt chiar asa de fioros, insa nu pot vedea de ce sunt asa de panicati oamenii astia in costum.
M-am pierdut pe drum si cand am gasit destinatia, mi-amdat seama ca ma invarteam in cerc fix in jurul cladirii. Pe drum am simtit din nou ca plutesc, e adevarat am intalnit cateva balti, dar nu m-au putut aduce pe pamant.
In cladire la al 4-lea etaj sunt expuse lucrari ale studentilor de la scenografie, din nou am intalnit o atmosfera superba. Cand am ajuns profesorii erau in discutii aprinse pe tema pierderii legaturii cu studentii din anul III. Pai, normal bai frate ca pierzi legatura daca ei au muncit toata noaptea si statea profesorul acela sa dezbata el probleme al catedrei de fapt.
Discutia a gasit sfarsitu cu aceasta constatare sub o forma mai subtila, insa sfarsitul nu a fost imediat, agonia a mai continuat cateva minute.
Intre timp, am reusit sa ma plimb printre lucrarile expuse, unele mi-au placut au fost chiar reusit una mi s-a parut facuta de mantuiala, si mai apoi s-a vazut asta -- niste lacrimi la criticile cam dure.
Acasa, am capatat o durere de cap si mai incolo nu s-a intamplat nimic interesant.

P.S. am citit "Plai cu Boi" a lui Mircea Dinescu, extraordinara, condimentata si plina de articole captivante cu un amuzament mai golanesc, dar cult.

Din seria Rockstar

Am jucat in ultimu timp un joc extraordinar de misto di seria Rockstar, producatorii faimoaselor inteminabile GTA-uri. Jocul se numeste Bully Scholarship Edition, e destul de misto, mie mi-a placut mai ales pentru pastrarea acelui sentiment de cunoastere a lucrurilor de prin imprejurimi si cum te asteapta o urcare in topul tipilor dubiosi, insa jocul te atrage sa-l joci (stilul binecunoscut Rockstar). In definitiv esti un pusti intr-o scoala noua si incerci sa scapi de belele, dar faci in asa fel de dau peste tine nenumarate oportunitati.

Il recomand mai ales elevilor.

cateva concluzii inainte de un nou inceput

Acum citesc Goethe--Suferintele tanarului Werther. Ma gandesc cat de entuziast poate fi tanarul W. si cat de putin stie, tocmai din cauza aceasta cred ca o sa fie ranit ( inca citesc nu am terminat, insa presimt ).
Cred ca asa am fost si eu in capitolul trecut, prea aprins. Totusi am simtit iubire si pot a spun ca a fost benefic pentru mine, chiar necesar. Acea perioada a fost desigur destul de zbuciumata pentru mine, insa sunt sigur ca de aceea vad lucrurile asa de clar acum.
Iubirea este atat de mareata incat nici nu o puteam atinge, nici acum nu pot, insa la un moment dat o sa ma aventurez din nou spre cautare.

In sfarsit pot intelege Bed for Love. Tudor Chirila este chiar genial in ceea ce face.

Ceva interesant

Misto melodie, am auzito la radio. E interesant sa asculti ce spune( chiar daca iti trebuie o groaza de atentie )
"... people aren't swines, we don't go around puting poison in wine.."

Alt oftat dupa vara

Mah... da mah, da ar trebui sa fie vara. Ciudata iarna asta, sau mai bine spus mi se pare nepotrivita clima temperata, pentru ca ne uzeaza prin trecerile astea de la cald la frig. ne uzeaza si nervii, sau mai bine zis capacitatea de a fi energic tot timpul. In fiecare iarna ma simt foarte incomfortabil si tot timpul lipsit de entuziasm.
Insa vara, Vara e cu totul altceva. Vara e plina de sentimente, de energie, de rabufnire a fericirii. Atunci e momentul in care imi gasesc sufletul si ma simt bine. E un anotimp care imi permite toate starile fara sa aiba macar o piedica de pus. Poate ca daca n-ar exista iarna totul ar fi monoton cand e vara.

Eliberare ?

Ciudat lucru atunci cand iti pierzi impresia ca a existat o "ea" in care ai crezut. De fapt ai crezut in ceea ce nu era al tau. Nu ea a fost cea care a vegheat asupra ta, au fost mai multe care au impartasit fara sa stie o aura spre a te aduce cat mai departe. Ele nici nu stiau ca pot face asta, doar tu le-ai vazut asa. Acum sunt banale, nu te mai intereseaza dupa ce te-ai hranit din acel suflu pe care il creeai tu.
Se poate numi "rob al pasiunii". Sunt fericit ca sunt liber, sunt intru-totul liber, insa sunt intristat pentru ca nu mai pot simti acea exaltare, acel spirit plin de imaginatie care se auto-depasea numai atunci cand se gandea la ea.
Iti vine sa plangi cand renegi toata filosofia ta prin acest text, totusi ai ascuns-o undeva. Undeva de unde poate fi dezcatusata de catre o alta "ea" care te va invata sa iubesti din nou.

Linistea va curge in mine!...

Oamenii de hartie (3)

Daca se uita la ce a facut pana acum chiar si cele mai misto momente(sau asa i s-au parut lui) sunt total tampite, chiar ii e rusine de el insusi. Si totul se datoreaza lipsei de tact si de experienta.
Se gandeste ca o sa treaca totul si o sa fie mai bine, cu toate acestet continua sa fac lucruri de care mai tarziu nu va fi deloc multumit pentru ca s-a lasat condus de sentimente si nu de ceva concret pentr ca nici macar sentimentele nu sunt concrete, sunt amestecate.
Cu toate acestea,exista un moment pentru care chiar ca o sa-i para rau.Cum de a putut gandi astfel? El simte ca traieste chiar si prin cele mai mari prostii, care de fapt il invata prin urmarile lor.
Si el pretuieste fiecare prostie si moment in lipsa de gandire, sau chiar si faptele care l-au indepartat de la fericirea lui, tocmai pentru ca nu stia ce sa faca.
Se zbate, danseaza, canta, vorbeste, exploreaza prin explozii ce imprastie mii de tentacule vizuale ale sufletului. La un moment dat stie ca o sa se gandeasca gresit fata de aceste asa zise momente de slabiciune, care de fapt s-au dovedit a fi lectii ale vietii.

Nu se poate opri, vrea sa capteze cat mai multa fericire in el si sa vada infinitele raze de culori care strabat lumea.