Habar n-am ce titlu sa pun

Bahh, poate am lasat impresia ca uit de la mana pana la gura. Da am zis ca o sa mai scriu pe blog si asa o sa fac(special thanks lu smara ca daca nar fi scris aia "tasticind din frustrare", sa mor de m-as mai fi apucat de treaba asta, insa mi-a placut postu asa de mult).

Oricum, in momentu asta ar trebui sa fac un eseu despre Alexandru cel Mare si cum a cucerit el Orientul si ce impact a avut elenizarea asupra culturii etc etc. SURPRIZA nu am stare sa fac eseu ala. Ma frustreaza ecranu asta prea mic si notebook-ul asta pipernicit si incet (adica notebook frate, da fara word, ar fi de ras daca n-ar fi de plans).

Poate ca daca cineva din cei cu care nu am mentinut legatura se intreaba cu ce mi-am petrecut zilele astea, din plastelina bleu, care au trecut. Pai m-am apucat sa joc baschet, sa nu scriu nimic, sa joc RTW, Witcher etc., sa fac orice sport posibil, sa fac teme teme teme si sa-mi fac prieteni noi.

Despre vara nu am scris nimic pentru ca am facut mereu ceva in cursul ei asa ca nu am avut prea mult timp sa contemplez picatelele de ulei de pe trotuar *si sa-mi dau cu parerea daca de fapt ar fi altceva, schimbat printr-un proces metafizic de picaj al pasarilor de pe grinda). A fost o vacanta plina de biciclete, somn, mancare buna si multa, ceva bere si ceva prieteni noi cu care am facut traznai cat cuprinde.

Am fost si in Austria, Germania, Elvetia si alte tari prin care am stat(gen 1 noapte in Ungaria), am apreciat stilul acela sofisticat clasic in care se purtau austriecii pe stratzile Salzburgului si a inceput sa-mi placa muzica clasica.
De ceva vreme am facut o pasiune pentru a fi cat mai animal si cat mai pragmatic in acelasi timp( se imbina chiar bine stilurile astea total opuse).


Inainte imi placeau lucrurile legate de arta, de teatru, de partea de dezvoltare a sufletului, dar m-am vindecat repede spre fericrea mea si dezamagirile altora, devenind un om mai linistit si mai luptator, cu scopul de a invinge si a inveinge si a castiga incontinuu.

Cam atat imi vine sa spun pana acum, dar cred ca am scris oricum destul pentru ca deja ma simt nesigur. Chestia asta cu scrisu e ca orice porcarie ezoterica te demorlaizeaza si te stinge inauntrul sufletului.

Nasol

Nasol blog mai am. Trebuie sa schimb multe la el
Nasol mai scriam inainte, post-uri de tot rasu. Schimbare de stil
Nasoala poza.
Nasoale teme.
Nasol exhibitionismul asta.
Nasol ca n-am despre ce sa scriu.
Nasol ca se pare ca sunt o persoana slaba din post-urile anterioare.
Nasol ca n-am putut avea alta atitudine.
Nasoala adolescenta, e atat de stupida.
NASOL

Comeback

O sa ma apuc sa scriu din nou pe blog. M-a tot frecat lumea la icre sa scriu si sa continui blogu.
Outcome-ul: O sa mai postez, insa nu cu regularitate.

In ultima vreme m-am mai schimbat, asa ca nu o sa fie chiar aceeasi substanta.M-am si tuns asa ca poza nu mai e valabila(acum mi se pare ca e cam trasa de par:)) )

Gypsy Punk--Gogol Bordello

Model

M-am gandit ce ar trebui sa facem noi ca adolescenti. Dupa ce am citit "scrisoare catre liceeni" a lui Tudor Chirila, am inceput sa ma raportez altfel la scopul meu pe frumusetea asta de planeta. De fapt noi ar trebui sa tragem tare cativa ani aici, infim, fata de cat o sa ne distram dupaia.
Daca toata indepartarea asta de la cunoastere vine din setea de distractie, atunci e o prostie. O sa avem timp de distractie si de momente misto de cand iesim de pe banci pana pe la 30-35 de ani. Acolo o sa fie treaba ca lumea.

Inca ceva m-a facut sa ma gandesc, de fapt cineva. E vorba despre nasa mea, ea a citit, a invatat, a muncit cand a fost nevoie, si a ajuns sa vada intreaga lume, sa faca parte dintr-o clasa de oameni extraordinari si e recunoscut la nivel mondial. Nu si-a obosit capul cu lucruri inutile, a mers pe esential, pe ce a avut nevoie.
Acum ma gandesc ca a facut lucruri incredibile si nu scapat sub nici o forma vreun moment fericit sau vreo oportunitate de a face ceva cu adevarat misto.

Revelatie

Am scris poezia asta in ziua de Craciun, in seara de Craciun. Ma uitam singur la un film care m-a sensibilizat grozav, pana la lacrimi (chiar daca unii ar spune ca e total feminin, am sa le spun ca sunt total orbi de la atata Redtube).
Am avut un moment in care simteam ca traiesc si ca sunt mai viu ca oricand, eram cu totul cuprins de un sentiment de cunoastere a ce sa fac, a ceea ce trebuie oamenii sa faca, eram asa de fericit si asa de bine intelegeam universul incat am plans si nici nu puteam sa ma mai exprim in cuvinte.
A fost chiar o iluminare, o adevarata iluminare care nici nu poate fi descrisa.
Sunt sigur ca poezia asta scrisa atunci... de fapt nimic scris vreodata nu are atata expresivitate incat sa introduca pe cineva in acea stare.
( nu numai din cauza filmului m-am simtit asa)
REVELATIE

Tot ce este in jurul meu are viata
Totul, pana si aerul pe care il respiram
Totul este iubire, tot e facut cu iubire
Pana si raul din iubire traieste
In seara asta, in ziua vietii,
Am vazut iubirea,
Am vazut copilul care a facut o lume noua
Si am vazut cum trebuie traita viata,
Am gasit din nou lumea viselor
Vad si greselile si binele,
Vad iubirea, iertarea, frumusetea, imginatia
visul, viata, Creatorul, drumul.

Mi-am regasit sufletul.

Tease

Poftim DDG :)))

Numaratoare

Sunt chiar curios sa vad cati oameni imi citesc blog-ul. M-am gandit ca e cam uitat de lume aici pe pagina asta insignifianta de web.

Va invit sa postati un comment in care spuneti ce va trece prin cap, ca raspuns la acest post, poate fi chiar offtopic, nu conteaza, incerc sa vad cata lume intra macar pe acest blog. Asa ca va rog daca ati intrat postati un comment aici.

Hai, sa va vad lucrand pe tastatura ! :)

Purificare

Saruta-mi numele, cu buzele care zambesc
Te astept,
Vreau sa-mi redai echilibrul, sa pot sa cresc
Sau misca-ma, sa pot sa iubesc

Cred ca tu chiar vei ajunge la mine
Ma vei gasi, ma vei aduna
Si vei conduce sentimentele, gandurile toate pline
De iubire cu care pot intra in suflet

Prinde-ma si tine-ma langa tine
Deschide-mi ochii, sa vad,
Sa vomit, sa scot totul afara, sa revin la bine
Acopera-ma, eu tremur si respir

Priveste-ma in ochi, nu-i lasa sa se infricoseze
Reda-mi scanteia din priviri
Si ei focul sa-i urmeze,
Sa purifice !

Legaturi bolnavicioase

Dragoste, dragoste cu sora/fratele, dragoste intre doua fete, senzualitate, sexualitate, Bucuresti, apus in crema de vanilie, albastru nocturn, resentimente, lacrimi, virginitate atinsa cald, sentiment, sufocare, limbi, "ne amestecam trupurile-n noapte", sopata, geamat, buze, dificil, proaspat, sfarcuri, par, coapse, linistire, incet, nervi, dinti, saliva...

Sentimente complexe aranjate in echilibru fin, usor ca un fulg si cald. Ma moleseste si ma domoleste filmul asta. M-a ajutat sa privesc altfel ...

Ocrotirea libertatii

Primavara am crezut ca o sa ma ajute sa ma stabilizez, insa am inceput sa ajung din ce in ce mai des in extremele de deprimare-nervi la fericire-seninatate.

Cred ca nu are de a face cu schimbarea de vreme, mai multe e vina mea. E vina mea pentru ca m-am lasat subjugat, m-am lasat rupt de libertate din prostie si altruism. Imi pare cel mai rau ca am acceptat sa imi fie controlate gandurile si limitele de ceva din afara mea, nu am nevoie de asa ceva.

Lipsa de libertate e incapabilitatea omului de a avea o constiinta impacata cu ceea ce face el si cu cea ce ii sta in fire. Noi suntem oameni nu putem fi aranjati si uniformizati dupa incadrari generale, nu sunt un fruct care trebuie crescut intr-o cutie pana capata forma cubica la fel cu alte fructe. Nu accept sa traiesc in forme sufocatoare care sa ma faca bun de pus in camion.

BAAAAAAAAAAHHHHHHHHHH AHHHHHHHH, ascultati-ma ! ascultati-ma ! Sa nu lasati pe nimeni sa va spuna unde sa va opriti, ce e pacat, ce rau, ce e bine de facut, ce numar de pasi poti face ! NU ! Stiu ce spun pentru ca eu ma chinui sa ies dintr-o cutie care e lipita de scheletul meu ca un parazit, nu lasati nimic si pe nimeni chiar de ar veni in numele binelui, nu le permiteti.

Nu va calcati prea mult pe suflet !

Cele mai grele inchisori sunt cele cladite din interiorul vostru inafara.

Optimismul pe plus

De fiecare data cand ma gandesc incotro ne ducm ma trezesc din feeria asta nesimtitoare in care m-am cufundat. Cum sa facem sa ne intoarcem la acel drum care nu ne duce spre autodistrugere, multi spun ca ne ducem de rapa(noi oamenii), insa nu vad cum. De 2000 de ani ne asteptam sa ne dezechilibreze o pala de vant.
Multi spun ca ajungem la sfarsitul lumii. Daca e asa(nu prea cred), nu vreau asta, vreau sa am o viata pe care sa o traiesc fericit si in frumos, nu in suferinta si zeci de cicatricii care se lipesc de mine ca stropi de ploaie.
Sper ca lumea sa gaseasca odata pentru totdeauna acea privire spre parte plina a paharului. Criza asta financiara, despre care se tot vorbeste, poate ne va scoate din imbuibarea in care am ajuns.
Nu imbuibarea aceasta ne va duce mai aproape de sfarsit, ne va duce atitudinea (generata de excese) si modul de a privi de sus, din zgarie-nori.
Eu cred ca daca fiecare am incerca sa fim mai deschisi catre continuitate si catre frumos, bine, dragoste; am reusi sa ne prelungim existenta.

Omenirea a ajuns sa se poarte ca un mare sinucigas, numai ganduri despre necunoscutul infricosator si despre raul din ea, sau despre "sfarsitul iminent".

Ne trebuie optimism altfel ne vom sinucide.

N-am avut maturitatea

Am ezitat multa vreme sa fac publica aceasta poezie. Nu stiu de ce, poate pentru ca nu aveam nici o vina pentru ca nu ma pot controla. Nu stiu motivu'.
Acum cand de fapt "everything's over", m-am gandit sa o postez.


N-am avut maturitatea

Iarta-ma,
Iarta-ma ca nu stiu ce fac
Nu pot fi acelasi om mereu
Mereu ma schimb
Te rog... nu ma lasa
Esti tu,
Tu cea ce nu ma lasa.
Parca ma intelegeai,
Sau doar priveai
cat de neinteles sunt,
cat de neajutorat,
cat de schimbat !

Iarta-ma,
Iarta-ma tu pentru tot,
Pentru toate inimile ce le-am frant
Pentru fiecare gresit cuvant
Pentru fiecare gheata pe care o cobor
Pentru fiecare lucru imatur cu care dobor.

Eu sunt cerul, eu ma schimb
Tu nu te schimbi, prea des,
Doar daca sunt eu prea rece,
sau prea cald,
Tu esti pamantul, tu ma schimbi.

Iarta-ma...
Si spune-mi unde ai ascuns vantul...


Ma face sa ma uit cu mila la mine. Eram atat de slab si atat de usor. Ma bucur ca am trecut prin asta ma schimbat drastic in bine.

Tatal Nostru

Tatal nostru care esti in ceruri,
Sfinteasca-se numele Tau,
Vie imparatia ta, faca-se voia Ta,
Precum si in cer asa si pe pamant.
Painea noastra ce de toate zilele,
Dane-o noua astazi
Si iarta-ne noua
Greselile noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostrii
Si nu ne duce pe noi in ispita
Si ne izbaveste de cel rau

Amin.

Ce vremuri !

Sa incerc o schimbare

Uneori, destul de des, simt ca incep sa fiu insuportabil pentru cei din jur. Imi pare rau ca nu ma pot controla, sincer.
DESIGUR NU O SA AFISEZ VRODATA CA MI-AR PAREA RAU.
Ma agaseaza monotonia si incercarea celorlalti de a-mi fi superiori, ma agaseaza ca multi sunt foarte prostii bahh! Si asta ar fi chiar unul dintre principalele motive pentru care sunt crud, rau, insensibi, groaznic... Mai e si totala nesuportare a apropierii mele de oameni, sau mai bine zis temrea de apropiere fata de acestia.
O temere care cred ca imi vine de la numarul prea mic de oameni care m-au inteles vreodata sau care au ajunsa sa ma aprecieze in momentul in care m-au cunoscut.

O fi destul de patetic ce fac acum, toata introspectia asta, sau scuzele oficale. Ma fac sa rad de mine. O multime ... o multime de fatete pe care nu le pot controla se rasfoiesc haotic in perioade foarte scurte de timp. Par cu adevarat dezechilibrat. Oare a cui o fi vina? A mea?! De ce?!
Pana la urma vreau sa spun ca nu imi pasa de cum se simt multi dintre cei pe care ii cunosc, cat timp eu sunt intr-o anumita aura magnifica a mea, pai cine dracu ia pus sa-mi stea mie in cale sau sa ma traga pe mine de maneca dupa ce imi pun piedica, o adunare de ipocriti labagii.

Mi-o pasa, oarecum, adica... vreau sa fiu placut, (oare? da sigur toata lumea vrea sa fie cat mai placuta pentru ceilalti) da mi se sfasie sufletul si simt un inceput de nod in gat cand ma gandesc cum o sa cad in tarana. Oare chiar nu stiu deloc sa ma port cu cei din jur?
NU VREAU SA POZEZ IN VICTIMA-- E STUPID ! CINE ARE NEVOIE DE LAMENTARI DIN PARTEA UNUI OM CU PREA PUTINA EXPRESIVITATE.
Nimeni

Nu sunt o victima, ma bate dumnezeu daca vorbesc asa, imi fac asa o parere proasta despre cei din jur incat pare ca mi-au facut ei ceva si pana la urma, ce mi-au facut ei vreodata? Ca macar sa meirte un astfel de tratament.

Nu, nu, nu eu ii iubesc pe toti, tin la toti, ca pana la urma ce m-as face singur?

O SA INCERC SA FIU MAI BUN, DAR NU AM UN TEMPERAMENT CARE SA-MI PERMITA SA FAC ASTA INTR-UN RITM CONTINUU. O SA MA STRADUIESC !

"un duel" Cehov TNB

Am fost sambata seara la TNB, s-a jucat "Un duel"-Cehov. Acum am inteles o minuscula parte din ce mi s-a tot spus despre Cehov, e chiar grandios. Nu stiu ce sa spun, a fost o piesa bine realizata.

Actori au jucat bestial, piesa in sine a avut un mesaj destul de puternic, dar a fost indulcit cu mici condimentari ( Ordonanta ! foarte bine jucat! si multe alte glumite inofensive de-alungul piesei ). A fost mai mult decat potrivita sala atelier. A fost mai usor de ajuns la public, si acel dialog fantasitc pe care il creeaza teatrul a fost mai viu.
Farmecul costumelor a reusit sa inlocuiasca decorul, chiar daca amandoua elementele au fost destul de simple, au reusit totusi sa ma introduca mai mult in peisaj. Aparent nu mi s-au parut extraordinare.

Per toatal a fost de recomandat. Chiar merita vazut.

Fluiera vantu, sau mi se pare mie?

Ma gandesc daca are cumva vreo importanta bogu meu, e marunt. Uneori stau si ma gandesc, ca blogu asta, maruntelu de el, n-are comenturi, nare vizitatori. E adevarat nu m-am prea ocupat de el. Poate ca ar trebui sa imi dau mai multa straduinta.

O sa incerc o cale de promovare a lui

In jumatate intreg

La noapte, in camp deschis, aproape de luna si aproape de pamantul care pulseaza, ma va lasa sa ascult. O sa ascult totul. Toata linistea, toata muzica.
Voi vorbi cu vantul. El va fi cald si iubitor isi va mangaia iubita - campul. Ma va auzi, poate imi va indeplini dorintele.
O sa ma lase sa stau pe spatele iubitei sale, eu si iubita mea. Ne va acoperi cu adieri infioratoare si ne va lasa sa ne sarutam impreunati, cu pielea sarutand pamantul cald.
Va intra in coama iubitei sale, va scutura ramurile din pletele ei verzi ca sa ne arate ca putem sta sa atingem infinitul, toamna nu va veni. Vom fi mai treji ca niciodata si ne vom cufunda adanc in visare.
Limbile noastre se vor juca, vor explora si vor patrunde prin zambete din gura-n gura.
Dinti tai parca sunt facuti din portelan, fini, albi, m-ai muscat de o ureche; saliva parca ma-mbie si cand soptesc; buzele se ocrotesc, se completeaza, devin poarta spre infinitatea mea efemera.
Simt cum ametesc din sarut, te vad cum stralucesti, zana mea cu pielea ca pamantul, mai frumoasa decat luna. Ochii mei se pierd in ai tai, ma apropii, cad in nimic mangaiat de valuri elegante ca fumul.
E o seara lunga, imi place, sunt mai treaz ca oricand, sunt mai curat decat in inexistenta. Ramanem aici, vom adormi iarna o sa vina, sa ma trezesc in aceeasi noapte.

Becker

Am fost in Becker, a cantat VAMA. A fost magnific, bravo Tudor.
Stie sa faca show omu, am ramas cu un puternic sentiment de apreciere fata de el. Un artist cu adevarat bun.

S-au cantat si piese vechi, toata lumea a stiut versurile. Inceputul a fost mai greu, dar pana la sfarsit a cantat rasunator Becker-ul. A meritat sa merg la VAMA.

O poveste de iubire

Am terminat sufeintele tanarului Werther. Mi-a lasat umbrele unei priviri de ansamblu,asupra enthuziasmului meu. Am fost de mute ori incredibil de dedicat iubirii si persoanei iubite.
Saracul... a devenit o legenda, insa nu a fost fericit niciodata cu adevarat. Daca ar fi vazut zambind, daca ar fi privit in ochi atunci cand zambea, sunt sigur ca de fiecare data s-ar vedea o durere din cauza sensibilitatii si profunzimii lui.

Am citit destul de detasat, deoarece ma speriase putin intrarea in entuziasmul acela care prevedeam ca se va lovi din cauza ridcarilou prea sus si prea rapide. Sufletul e cat se poate de dificil, nu seamana cu nimic din ce exista pe lume.

Ma intreb daca exista suflet pur, pur prin imperfectiuni care il fac grandios.
Mi se pare ca sufletul tanarului Werther este ca o usa de lemn cu scanduri mici si vopsite boemian in alb. O usa care este colorata picatata pe acel alb cu niste culori arse pe ea cu mucuri de tigare. ---La sfarsit, dupa toata prelucrarea, atunci cand s-a putut indeparta de munca lui, a vazut ce a facut.

Chiul ?

Joi, cand m-am trezit de dimineata primele cuvinte au fost "today, i give you, VAMA". Am fost electrizat intreaga zi in asteptarea concertului din Becker.
Cand am ajuns acolo am asteptat ce am asteptat si se urca trupa pe scena fara Tudor. Raul isi cere scuze pentru ca nu pot canta, deoarece Tudor se simte foarte rau.
Pe moment am fost dezamagit total, dar m-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca nu am de ce sa judec. Si eu am facut lucruri la fel numai ca la o scara mai redusa. Pana la urma poate ca omu era chiar bolnav si a vrut sa cante, astfel incat a asteptat pana in ultimul moment sa se insanatoseasca.
Au mai fost si alte dati in care a cantat in ciuda starii sale care nu era deloc OK.

Am auzit multe comentarii acide si multe lamuriri puternic ironice cum ca "da... a racit Tudor". Am fost dezamagit mai mult de fanii care au stat sa isi faca scenarii cum ca s-a rupt si nu poate sa cante.

Cred ca e nevoie de mai multa intelegere.

Revenire la obiceiuri vechi

Cat de putin a trecut. Avem oare constiinta curata?

Amfiteatru

Asculta,
Asculta golul din noi
Noi, care am ajuns sa traim doar in jumatate.
Viata e in trepte, e indreptata spre un punct
Punctul in care toti ajungem
Atrasi de centru
Acolo ne pierdem
In cortina neagra.

Cufunda-te in visare,
In iubire, intelegere .
Asculta cum de partea cealalta
Se aud voci
Vocile celor ce ne ajuta
Sau ne naruie
Vocea Aceluia ce ne-a facut
Toate pornesc din interior,
Din centru .
De acolo ce unde poti vedea,
ambele parti-
jumatatile noastre.

Greutate comuna

Cate cruci isi face un om pe zi. Macar un om isi aduce aminte ce inseamna crucea? Si ce a fost crucea cu adevarat?
Crucea nu e un logo, nu e o bata, nu e spectru. E simbol.
Simbolul iubirii, simbolul sacrificiului. A fost odata ca niciodata un loc in care s-au petrecut lucruri minunate. Lucrurile acestea au rol de pilde.

Cand e ultima oara cand s-a gandit cineva la ce inseamna toata aceasta poveste, aceste fapte care s-au intamplat cu un anumit scop. Poate ca multi dintre noi nici nu au avut o licarire spre asa ceva.
Multe caramizi s-au pus intre sufletele noastre. Ne-am izolat cumplit incat ne este frica si rusine sa vorbim cu un alt om, cu cineva care iti seamana intr-o gramada de privinte.

Suntem singurele fiinte care putem primi iertare, indiferent de faptele noastre. Suntem cruzi si de multe ori scarbosi in majoritatea timpurilor, doar in vremuri grele dam dovezi de adevarata noblete de care suntem in stare. Ne ajutam intre noi si ne aducem aminte ca doar noi intre noi ne putem ajuta, iubi, ierta, linistii si vorbi.

Se insufla atat iubire in noi, incat suntem saturati atunci cand ne este bine. Eu asa imi explic vremurile intunecate, sunt vremuri in care ni se aduce aminte de adevarata noastra natura.

Filozoful Diogene

"Desi era complet lipsit de umor, e posibil ca Diogene sa fi incercat sa faca misto de contemporanii sai, de filosofie si de el insusi. Intr-o Grecie in care Platon credea ca omul e un animal biped fara pene si in care Heraclit crezuse ca te poti vindeca ungandu-te cu cacat, Diogene nu mai pare de loc ciudat."
...
"Diogene era insa obisnuit cu bataia. Cred ca, luati la un loc, toti filosfii lumii de la Thales incoace nu au mancat atita bataie cat a luat Diogene in 90 de ani de viata"
...
"Numai prostul de Platon se lua in clont cu el, iesind mereu cu buza umflata, deoarece Diogene era mai mester la mistocareala. Odata i-a adus acasa un cocos jumulit, zicand "Iata omul lui Platon", fapt care l-a facut pe acesta sa schimbe definitia omului in "animal biped fara pene si cu unghii late".
...
"De locuit locuia intr-un butoi, dar nu refuza niciodata o invitatie la un ospat monstru. Odata l-a chemat chiar Platon la el acasa si Diogene, cum i-a pasit pragul, l-a luat in ras, facand caternica de covoarele acestuia"
...
"A mai ramas celebru si prin faptul ca la un moment dat, in timp ce facea plaja, a venit la el Alexandru, care il admira foarte tare (aici se vede ca nu s-a prins de el nimic din ce se canonise sa-l invete bietul Aristotel), si l-a rugat sa-i ceara orice favoare vrea el. Diogene i-a raspuns filosofic:"Da-te mai incolo ca-mi faci umbra!" Alexandru obisnuia sa spun ca, daca n-ar fi fost Alexadru, ar fi dorit sa fie Diogene. Nazuinta fireasca altminteri, fiindca, decat sa te duci ca prostul sa te bati cu Asia Mica, era mult mai comod sa zaci toata ziua la soare, traind din mila publica."
...
"Dintre ispravile lui remarcam una. Obisnuia sa se masturbeze in piata publica si sa strige ca, daca tot asa de usor ar putea sa-si potoleasca foamea, doar prin frecarea stomacului, ar fi cel mai fericit dintre oameni."


Cateva framente extrase din "Plai cu Boi".

Today

M-am trezit, nu-mi aduc aminte bine cum, m-am spalat, am terminat de mancat pizza de aseara. Am plecat cu la 10 jumate spre diriga, autobuzul si metroul parca ma asteptau si surprinzator nu erau de loc aglomerate.
Insa mai buna a fost vremea, mi-a adus aminte de Anglia, era neasteptat de cald, transpiram si totusi eram atat de fericit cand am vazut soarele pe asfalt.
Asfaltul ala posomorat, ud si rece de care se plange toata lumea, a capatat un alt inteles sub lumina soarelui. Era cu totul schimbat parca atunci cand l-am privit era rupt dintr-o amintire de vara, de pe cand eram un mucos de 5-6 ani. Imi venea sa ma pun in genuchi si sa-l sarut, sa-mi lipesc picioarele de la genunchi in jos de asfalt sa fie prafuite; imi venea sa ma ridic, sa plutesc de fericire cu aripi de entuziasm care sa se intinda albe spre cer.
Cand am ajuns pe holul blocului, am vazut o batrana(tare batrana mai pare si Balta Alba) care se chinuia sa urce un carucior vechi de piata pe scari, am intrebat-o daca vrea sa o ajut. A fost cu totul surprinsa de parca pana acum nu ar fi fost materiala si ar fi vazut-o cineva cu puteri supranaturale(eu am fost si mai surprins de reactia ei). Cum am terminat de urcat pana la etajul 3, mi-a multumit si mai surprinzator de cald.
Am fost socat si mai tarziu in metro m-am gandit, ca de fapt n-am facut mare lucru pentru ea. Cat de uitati pot fi si batranii astia, incat pentru lucruri atat de simple, de banale sunt chiar maguliti.

Inca mi se pare ciudat.

Dupa ce am terminat la diriga, am pornit spre UNATC. In metro am observat o groaza de oameni speriati doar daca te uitai la ei se ascundeau imediat dupa coloanele acoperite cu mozaic-ul bleu, nu cred ca sunt chiar asa de fioros, insa nu pot vedea de ce sunt asa de panicati oamenii astia in costum.
M-am pierdut pe drum si cand am gasit destinatia, mi-amdat seama ca ma invarteam in cerc fix in jurul cladirii. Pe drum am simtit din nou ca plutesc, e adevarat am intalnit cateva balti, dar nu m-au putut aduce pe pamant.
In cladire la al 4-lea etaj sunt expuse lucrari ale studentilor de la scenografie, din nou am intalnit o atmosfera superba. Cand am ajuns profesorii erau in discutii aprinse pe tema pierderii legaturii cu studentii din anul III. Pai, normal bai frate ca pierzi legatura daca ei au muncit toata noaptea si statea profesorul acela sa dezbata el probleme al catedrei de fapt.
Discutia a gasit sfarsitu cu aceasta constatare sub o forma mai subtila, insa sfarsitul nu a fost imediat, agonia a mai continuat cateva minute.
Intre timp, am reusit sa ma plimb printre lucrarile expuse, unele mi-au placut au fost chiar reusit una mi s-a parut facuta de mantuiala, si mai apoi s-a vazut asta -- niste lacrimi la criticile cam dure.
Acasa, am capatat o durere de cap si mai incolo nu s-a intamplat nimic interesant.

P.S. am citit "Plai cu Boi" a lui Mircea Dinescu, extraordinara, condimentata si plina de articole captivante cu un amuzament mai golanesc, dar cult.

Din seria Rockstar

Am jucat in ultimu timp un joc extraordinar de misto di seria Rockstar, producatorii faimoaselor inteminabile GTA-uri. Jocul se numeste Bully Scholarship Edition, e destul de misto, mie mi-a placut mai ales pentru pastrarea acelui sentiment de cunoastere a lucrurilor de prin imprejurimi si cum te asteapta o urcare in topul tipilor dubiosi, insa jocul te atrage sa-l joci (stilul binecunoscut Rockstar). In definitiv esti un pusti intr-o scoala noua si incerci sa scapi de belele, dar faci in asa fel de dau peste tine nenumarate oportunitati.

Il recomand mai ales elevilor.

cateva concluzii inainte de un nou inceput

Acum citesc Goethe--Suferintele tanarului Werther. Ma gandesc cat de entuziast poate fi tanarul W. si cat de putin stie, tocmai din cauza aceasta cred ca o sa fie ranit ( inca citesc nu am terminat, insa presimt ).
Cred ca asa am fost si eu in capitolul trecut, prea aprins. Totusi am simtit iubire si pot a spun ca a fost benefic pentru mine, chiar necesar. Acea perioada a fost desigur destul de zbuciumata pentru mine, insa sunt sigur ca de aceea vad lucrurile asa de clar acum.
Iubirea este atat de mareata incat nici nu o puteam atinge, nici acum nu pot, insa la un moment dat o sa ma aventurez din nou spre cautare.

In sfarsit pot intelege Bed for Love. Tudor Chirila este chiar genial in ceea ce face.

Ceva interesant

Misto melodie, am auzito la radio. E interesant sa asculti ce spune( chiar daca iti trebuie o groaza de atentie )
"... people aren't swines, we don't go around puting poison in wine.."

Alt oftat dupa vara

Mah... da mah, da ar trebui sa fie vara. Ciudata iarna asta, sau mai bine spus mi se pare nepotrivita clima temperata, pentru ca ne uzeaza prin trecerile astea de la cald la frig. ne uzeaza si nervii, sau mai bine zis capacitatea de a fi energic tot timpul. In fiecare iarna ma simt foarte incomfortabil si tot timpul lipsit de entuziasm.
Insa vara, Vara e cu totul altceva. Vara e plina de sentimente, de energie, de rabufnire a fericirii. Atunci e momentul in care imi gasesc sufletul si ma simt bine. E un anotimp care imi permite toate starile fara sa aiba macar o piedica de pus. Poate ca daca n-ar exista iarna totul ar fi monoton cand e vara.

Eliberare ?

Ciudat lucru atunci cand iti pierzi impresia ca a existat o "ea" in care ai crezut. De fapt ai crezut in ceea ce nu era al tau. Nu ea a fost cea care a vegheat asupra ta, au fost mai multe care au impartasit fara sa stie o aura spre a te aduce cat mai departe. Ele nici nu stiau ca pot face asta, doar tu le-ai vazut asa. Acum sunt banale, nu te mai intereseaza dupa ce te-ai hranit din acel suflu pe care il creeai tu.
Se poate numi "rob al pasiunii". Sunt fericit ca sunt liber, sunt intru-totul liber, insa sunt intristat pentru ca nu mai pot simti acea exaltare, acel spirit plin de imaginatie care se auto-depasea numai atunci cand se gandea la ea.
Iti vine sa plangi cand renegi toata filosofia ta prin acest text, totusi ai ascuns-o undeva. Undeva de unde poate fi dezcatusata de catre o alta "ea" care te va invata sa iubesti din nou.

Linistea va curge in mine!...

Oamenii de hartie (3)

Daca se uita la ce a facut pana acum chiar si cele mai misto momente(sau asa i s-au parut lui) sunt total tampite, chiar ii e rusine de el insusi. Si totul se datoreaza lipsei de tact si de experienta.
Se gandeste ca o sa treaca totul si o sa fie mai bine, cu toate acestet continua sa fac lucruri de care mai tarziu nu va fi deloc multumit pentru ca s-a lasat condus de sentimente si nu de ceva concret pentr ca nici macar sentimentele nu sunt concrete, sunt amestecate.
Cu toate acestea,exista un moment pentru care chiar ca o sa-i para rau.Cum de a putut gandi astfel? El simte ca traieste chiar si prin cele mai mari prostii, care de fapt il invata prin urmarile lor.
Si el pretuieste fiecare prostie si moment in lipsa de gandire, sau chiar si faptele care l-au indepartat de la fericirea lui, tocmai pentru ca nu stia ce sa faca.
Se zbate, danseaza, canta, vorbeste, exploreaza prin explozii ce imprastie mii de tentacule vizuale ale sufletului. La un moment dat stie ca o sa se gandeasca gresit fata de aceste asa zise momente de slabiciune, care de fapt s-au dovedit a fi lectii ale vietii.

Nu se poate opri, vrea sa capteze cat mai multa fericire in el si sa vada infinitele raze de culori care strabat lumea.

Efemeritate

Daca nu e potrivita, una, pentru mine
Dintre cate am iubit si am cugetat in sine
N-o sa traiesc niciodata
Daca n-am iubit vreodata
…
Imi vine sa ma biciuiesc cu trandafiri
Fiindca n-o sa exist
N-o sa mai fiu nici in priviri
A sa fiu doar o amintire
Doar un gand,
un vis,
vedenie.

Pentru sacrificiu, pentru iubire
Iubirea de care ma-ndepartez
De fiecare data asta vad cand creez
Cand zamislesc si stric aceasta armonie
Care se chinuieste de altii sa ma aproprie
De cei reali, cei ce exista
Ei care vor fi mereu
ei si irealul.

Si m-apropii de suflet
Si schimb
Si modific, destabilizez catre armonie
catre perfectiune
Si uneori perfectiunea imi pare ireala,
Intangibila.
Iar iubirea, visele, tot ce opun acestui veac
Un veac al neintelegerii,
O noua era care ne va duce la inceput
Care va da inapoi iubirea perfecta.

Dar nici de asta nu mai sunt sigur
Nu mai sunt sigur daca am fost invatati,
Nu stiu,
Nu stiu daca a existat acel inceput
si cum a fost

UNATC - prima gura de aer

Am fost ieri seara la UNATC. A fost o invitatie care a picat la timp, tocmai cand aveam un moment de slabiciune sau mai bine spus de lene in incercarea de a gandi si a simti cat mai mult si mai profund. Trebuie sa spun ca a fost o noapte care a adunat din nou ideile si aspiratiile mele, care in momentul acela era imprastiate si slabe din cauza unei deschideri in suflet care a fost mai mult o fisura.
Ma bucur ca am venit acolo si am ascultat si am reusit sa-mi reactivez "ochii". Am sa tin minte mereu cum mi-am definitivat scopul in viata.

Nu stiu cum sa-i multumesc acelei persoane apropiate care parca a stiut de ce am nevoie.

Review on the influence

Am asculta din nou Black Sabbath azi. Am fost uimit sa descopar muzica lor (care la un moment dat mi s-a parut plictisitoare si am renuntat sa o mai ascult) cu un altfel de mesaj decat cel pe care il "intelegeam" cand eram mai mic.
Trebuie sa recunosc ca muzica lor nu mi se mai pare asa cu tenta malefica, din contra,anumite melodii sunt destul de optimiste( poate ca muzica punk a conturat in mintea mea adevaratele stari de depresie si gri ).

Poate ca ar trebui sa ascult din nou toate formatiile pe care le-am ascultat pana acum, sa gasesc muzica lor altfel.

Oamenii de hartie (2)

Astfel de oameni au ajuns mereu sa se dedubleze creeindu-si un alter-ego care nu a facut altceva decat sa anuleze raul din ei. Da, raul a fost alungat insa se retrage fix in acel alter-ego care iese la iveala pe font-ul alb al adevaratei lor instabilitati si usurinta cu care se lasa purtati.

Acum ma uit la un om de hartie,vorbesc cu el si suntem alcatuiti din aceeasi materie, prin fiecare particula, suntem aceeiasi si in momentul acesta gandim diferit. Avem problema celor doua fete. Vreau sa-l reneg, sa scap de el, e o mizerie umana insuportabila pe care nu o pot stapani odata ce mi-am iesit din vointa.

Degradare, tristete, rautate, egoism, lupta, tacere, scarba, cruzime...

Sunt un om de hartie si acum m-am murdarit cu buna stiinta, voi incerca sa ma curat, dar pana atunci voi suferi si totul din cauza capacitatii mele de schimbare.

Basmul ...

Deabea acum am realizat un sens al basmelor noastre cu Fat-Frumos, nu un sens o nuanta. Tot basmul este descris asemenea unei calatorii cu scop de a raspandi binele si de a elibera. In toata aceasta calatorie fantastica se vede cum e vegheata de o aura, aura acelei "Ileana Cosanzeana" daca privesti dintr-o perspectiva diferita. Ei doi se ajuta mereu de-alungul basmului, spre sfarsit relatia lor devenind mai directa, dar ea vegheaza asupra lui fara sa se fi intalnit vreodata, parca stiind ca exista acolo un suflet care o cauta pentru a se rentregii.
Nu numai ea simte siguranta in preajma lui, dar si el e mult mai puternic si entuziast de cum ii intalneste privirea stiind ca a primit un fel de binecuvantare.
Ea este baza basmului, ea este marturia vie ca dragostea exista si ca toti urmarim in viata un singur scop: intregirea noastra. Deaia lovim cu capul inainte tot ce repreinta un obstacol, refuzam sa luam viata in piept pentru ca vrem sa ne protejam inima, sa fim neatinsi sa fim imaculati astfel incat sa ne putem amesteca cat mai bine.

Inca o dovada a valorii basmului care se arata sub diferite lumini in functie de inimile noastre. Nu erau aia chiar tarani prosti cand isi "pierdeau vremea" sa spun basme duminca.

Oamenii din hartie (1)

Dar cum se face ca astfel de oameni de hartie, daca sunt intradevar de hartie sunt in stare sa se chinuiasca atat de sincer si sa ajunga la asemenea tragedii?

Cred ca e un mod in care ajung pentru ca sunt facuti din altceva nu rezista la fel cu ceilalti, cum nu rezista o scara de hartie,insa sunt capabili sa arda sa arda mai bine decat cei ce au ajuns sa fie din piatra, iar dupa ei cenusa.
Dar ei nu ard ei sunt focul, ei se scriu, se coloreaza dupa lumina catre care s-au intors. Parca nu sunt din hartie, cum erau la inceput, hartia e finita.

Ma bucur ca nu sunt din piatra (impenetrabil, rece, dur, incomod) sau din aer (invizibil, delimitator intre mare si tarm, gazduitor de miros, dar fara gust). - Sunt facut din hartie colorata, dar mai ales alba, pene usoare facute pentru ridicare pe vant, si caldura fara foc continuu.

O sa ma dedic in a ma scrie, a ma folosi pentru a ma atinge cu adevaratul infinit, o sa fiu un loc in care culorile infinitului se vor revarsa pe mine si se vor raspandi capatand in sfarsit o forma.

Outside view

nici n-ar fi putut s-o judece altfel fiindca un idealist, atunci cand se izbeste de realitate, e intotdeauna mai inclinat decat oricine sa creada ca orice ticalosie e posibila.

extraordinara formatie- extraordinara meoldie

am dor de vara

Mi-e dor de vara, mi-e dor sa stau sa ma lafai in toata casa cand nu e nimeni, sa stau sa-mi pierd vremea afara prin praf si soare, vreau sa inot de 5 ori pe saptamana, vreau sa merg cu bicicleta pana ma dor picioarele si mainile, vreau sa cunosc alte fete, sa stau ca idiotu in casa 2 saptamani fara sa vad lumina soarelui. Ma enerveaza iarna e monotona si deprimanta, ma degradeaza temperaturile astea scazute. Ma opreste sa stau afara in lumina, ca sa nu mai vorbim de caldura.
In schimb vara are canicula aia torentiala, si dupamiaza aia umeda si calda in care deabea mai poti respira. Vreau entuziasmul ala pe care mil da vara cand stau pe bloc, pe strazi sau in parc si vad cerul si cant, iubesc, creez, visez SUNT LIBER.

N-am ce face ma bazez pe incalzirea globala uite un upside, poate ca nu e chiar asa de rau cu cate 2 luni de vara in plus.

Sticla dintre Pian si Ploaie

Ma uit pe geam cum ploua si ascult Cat Food. Ma gandesc la mine:
"La urma urmei cine esti tu, mah, sa-ti dai cu parerea despre toti si toate, iti dezvolti trasatura de cata de ziar."
"Hai mai, ca poate nu e chiar asa,poate nu-s asa de rau, lumii s-ar putea sa-i placa."
"Sau nu, poate ca esti enervant pentru cei pe care ii dezamagesti tocmai pentru ca nu ai reusit sa te ridici intodeauna la asteptarile lor, tocmai pentru ca au avut o parere buna despre tine -- te-au indragit."
"D-aia tre' sa ma straduiesc."
Pianul melodiei imi atinge sira spinarii cu degete reci, parca de mort cu pielea alba si luminoasa, imi trezeste fluturi in stomac. Ascult suntele care parca vorbesc pentru stropii de pe geam care se preling dintr-unu-n-altu', in randuri, peste privirea mea.

Gol

Ea asculta vantul si se bucura
Ea il iubeste, el o iubeste
Ea il saruta, el sopteste ii fura
El ii ofera dinauntru caldura

Ea ii da drumul departe
El dispare incet lasand o gaura
Ea simte golul ce raceste
El nu mai este…

Acum vantul e rece si crud
Rade de lacrimile ce se aud pe rau
Acum raul a ingetat langa obrazul ud
Suspinele dispar incet, nu se aud

Ea vede dragostea trecand pe rau
Ea plange de umerii ce se ascund
Acoperiti odata in grau
Iubiti chiar de la parau…

un mesaj

Recunosc ca societatea din ziua de azi te perverteste, am vazut ca de fapt promoveaza tot felul de obiceiuri, idei, concepte de viata si atitudini destul de amare si incomfortabile sufletului. De fapt nu ar fi o mare problema daca aceasta senzatie de incomfortabil ar fi sub forma unui sacrificiu pentru lucruri pure si marete.
In fiecare om exista undeva un sentiment bun dupa ce infaptueste un sacrifciu, chiar si unul mic, sau acolo o fapta buna pentru ca lucrurile acestea dau un fel de stabilitate omului.

Nu vreau sa promovez un ascetism ridicol, dar e nevoie de o claritate printre ganduri si sentimente, iar excesul e clar ca nu ajuta la asa ceva. E poate un idealism aproape pueril, dar acest idealism inalta sufletul.



O sa mai vorbesc despre aceste idei si sentimente pe care vreau sa le raspandesc, insa formularea mea de blogger cu foarte putina experianta e inca destul de diluata si difuza.

1859.

Cat de usor trecem in revista evenimentele importante. E adevarat poate nu mai sunt "de actualitate", dar datorita lor acum ne este un pic mai bine.

Pe 24 ianuarie 1859 a avut loc unirea Moldovei cu Tara Romaneasca sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Oricum, putem sa spune ca faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari.

Revelatia, intoarcerea in copil

Tot ce este in jurul meu are viata
Totul, pana si aerul pe care il respiram
Totul este iubire, tot e facut cu iubire
Pana si raul din iubire traieste
In seara asta, in ziua vietii
Am vazut iubirea
Am vazut copilul care a facut o lume noua
Si am vazut cum trebuie traita viata
Am gasit din nou lumea viselor
Vad si greselile si binele,
Vad iubirea, iertarea, frumusetea, imaginatia
visul, viata, Creatorul, drumul.
Am gasit sufletul meu.

e facut

Mi-am facut blogu'. In sfarsit. Poate o sa mearga bine, cine stie?